Cerul… o întindere ce pare atât de apropiată muritorului de rând, dar care e totuşi atât de departe. O năzuinţă către care fiecare tinde într-un fel sau altul. Un loc, care pe lângă o chimie atât de rigidă, conţine o filosofie care i-a inspirat pe cei mai mari gânditori ai lumii.

Atât de ademenitor şi totuşi necunoscut, cerul ni se deschide ca o poartă către un tărâm misterios, un tărâm al zeilor.  Capabil să se joace cu formele şi cu luminile, creează imagini pe care nici cea mai avansată tehnologie electronică nu le-ar putea crea.

Oricât aş încerca să descriu mareţia care se află-n faţa mea, nu aş fi capabilă să o fac. Arunc cuvintele în eter şi rămân uimită în faţa covorului acestuia înfăţişând infinite culori, infine trăiri, infinite destine… Dacă nu te-ai gândit niciodată la infinit, ar fi cazul să o faci: ridica-ţi ochii şi… simte-l, pentru că de cuprins nu-l vei putea cuprinde. 

Text: Alexa Pleşcan Foto: Edvin Şova