Archive for the ‘Don't do this at home’ Category
FIFA, altarul nervilor
Care este cea mai mare preocupare a studentului în sesiune? Să înveţe. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Realitatea este de multe ori alta. În sesiune studenţii se îmbată, învaţă o noapte înainte de examen sau fac tot felul de prostii pentru a se “destresa”.
Băieţii au ales altă metodă. O metodă care nu presupune decât un calculator şi puţină dexteritate. Dacă încă nu te-ai prins, ei joacă FIFA. Un joc creat de EA Sports care simulează meciuri de fotbal. Daca la prima vedere pare o chestie puerila, ei bine, nu este. De ce? Pentru că la FIFA se întâlnesc orgoliile, mândria şi de cele mai multe ori, un simplu joc de FIFA se transformă într-o adevarată bătălie. FIecare ocazie ratată se transformă într-o adevarată isterie, iar fiecare gol devine o victorie importantă. Şi pentru că de multe ori niciunul dintre ei nu vroia să admită că celălalt e mai bun, o serie de jocuri poate continua la nesfârşit.
Aşa că le-am dat ideea de a juca pe pedepse. Cine pierde face cinste cu un suc, sau cine pierde plateşte 5 RON. Am crezut că asta îi va linişti, dar din contra, mai tare s-au inflăcărat. Şi joaca meciurii după meciuri, cu revanşe, dublu sau nimic, astfel încât Mihai a facut cinste într-o seară cu un suc şi o shaorma la fiecare din casă.
Într-o zi, Mihai a pierdut atât de mult, încât nu a mai rezistat şi şi-a distrus pur şi simplu joystick-ul. Cum s-a petrecut? Puteţi vedea mai jos.
Cum reinventam pusca!
Iti mai aduci aminte jocul de-a hotii si vardistii, in care o echipa avea drept scop sa o prinda pe cealalta? Noi cand il jucam foloseam pusti si cornete de hartie si totul se transforma intr-o distractie de nedescris. Jocul asta este un fel de stramos al Paintball-ului de azi. Insa acesta ramane jocul copilariie mele, si nimic nu va putea inlocui placerea de a trage cu pusca cu cornete.
Ei bine, Mihai a venit intr-o zi cu o cutie plina cu petarde de anul trecut si astfel a inceput distractia. Petarde la 1 noaptea in strada, petarde in sticla, in pahar. Daca gaseam un loc unde puteam pune petarda ca sa faca cat mai mult zgomot si cat mai putin dezastru, acolo o puneam. “Tine petarda!”, “Da-i foc…”, “Arunc-o…”. Cand auzeai asta stiai ca tre’sa iti bagi degetele in urechi si sa pleci cat mai departea.
Dar cum omul cand se plictiseste devine din ce in ce mai creativ, ne-am plictisit sa tot aruncam petarde aiurea, doar de dragul zgomotului. Si ce s-au gandit baietii! “Hai sa luam o teava, facem cornete, punem petarda in corneta, ii dam foc, si dupa aceea suflam corneta.” Zis si facut. Facem corneta, bagam petarda, dam foc la petarda, bagam corneta in teava si… Nu a mai avut nimeni curaj sa sufle. Mihai arunca teava si fuge. BOOM! O bubuitura si mult fum in camera. Ne-am pus mainile in cap. Ce sa facem! Pe cine sa gasim destul de naiv incat sa sufle in teava???
Dar imediat ne-a venit ideea de a lega teava de ceva, sa bagam petarda inauntru si sa lasam asa. Imediat gasim banda adeziva si legam teava pe geam. Bagam petarda in corneta, corneta in teava si… BOOM! Insa experienta se repeta, insa cu mai putin fum. Tot nu se misca corneta cum trebuie. Stam noi si ne gandim???
Si ne vine o idee! Ce ar fi sa punem un capac la capatul unei tevi si sa vedem ce se intampla atunci. Repede gasim un capac, legam de teava, aprindem petarda, bagam corneta si BOOM! din nou. Evrika! Merge! De data asta ne intrecusem pe noi. Corneta a zburat la zeci de metri distanta de teava, asa cum ne propusesem. Experiment reusit, in totalitate!
Niciodata in viata nu te simti mai implinit decat atunci cand reusesti ce ti-ai propus! Veti urmari in continuare un mic videoclip in care se vede repetarea experimentului reusit si 2 poze cu exploziaprovocata de petarda!
ATENTIE! Acesta este un experiment controlat. NU incercati asa ceva acasa (cum am facut noi)!

