Archive for the ‘Facultate’ Category

O zi de studenţie

Posted by Edvin On April - 22 - 2008

E luni dimineaţă. Telefonul începe să vibreze cu putere pe birou, iar melodia de „Bună dimineaţa!” începe să se audă. Cu greu mă ridic din pat şi mă uit la telefon. E ora 6. Mă îndrept spre pat, unde mă trezesc peste 5 minute, mai ameţit ca prima dată. Şi mai trec încă 5, şi încă 5, şi aşa se face ora 6 jumătate.

Acum îmi iau inima-n dinţi şi mă ridic din nou din pat. De data aceasta mă duc în baie, şi pe bâjbâite reuşesc să îmi fac igiena corporală. Puţin mai înviorat, mă îmbrac repede şi îmi iau bicicleta. Până la 7 jumătate trebuie să fiu la Educaţie fizică. Ajung acolo, şi profesorul ne spune că azi, în loc de baschet, trebuie să mutăm cărămizi. Mă apuc sârguincios de treabă, cu gândul la cele 2 recuperări în avans pe care le primesc dacă termin treaba.

Vine ora 9 şi treaba este gata. Mă îmbrac din nou în costumaţia de oraş şi mă îndrept spre amfiteatrul de la Institutul de Medicină Legală. Cursul de Bioetică Medicală, unul de altfel interesant, îmi atrage atenţia asupra atrocităţilor comise în numele ştiinţei. Trec repede şi orele destinate acestui curs, şi ajung iar pe bicicletă.

Acum mă îndrept spre amfiteatrul din Săulescu. Urmează cursul de Sociologie Medicală. Este atât de interesant, încât dorm cu capul pe bancă vreo jumătate de oră. Mă trezeşte sunetul telefonului. Mă uit cu atenţie la colega mea. Ea a găsit altă metodă pentru a grăbi trecerea timpului. Îşi face poze. De plictiseală, sar şi eu în faţa camerei.

Pentru că am terminat cursul mai devreme, Ana Maria şi cu mine ne hotărâm să mergem în parcul de alături. Acolo ne întâlnim cu alţi colegi de facultate. Pentru că soarele ne face cu ochiul, ne aşezăm şi noi în leagăne. Cu cât stăm mai mult, cu atât ne cuprinde sentimentul de copilărie.

Şi pentru ca ziua să se încheie frumos, avem de la 6 jumătate şi un laborator de anatomie. Începem să vorbim despre creierul uman, se fac desene, şi mult de scris. De odată simt un miros înţepător. Când mă uit în spate, laborantul pregătise câteva bucăţi de creier în formol pentru a le examina. Cu multă „bucurie” mă îndrept spre acea masă. Pentru diseară sigur voi avea poftă de mâncare.

Ajung acasă obosit, dar încep să scriu referate pentru ziua de mâine. Pe la ora 12 apuc să termin de scris şi de învăţat. Şi simt că încă o zi a trecut! Şi mâine o voi lua iar de la capăt…




Inchiderea anului

Posted by Edvin
Nov-7-2009

Velorutia

Posted by Edvin
Nov-7-2009

Vreau sa ma indragostesc!

Posted by Edvin
Jun-12-2009